joi, 12 noiembrie 2009
Studenta de la medicină
"-Să şti ca cine dă la medicină e foarte inteligent, a invaţat mult, pun pariu că nici în cluburi nu a mers, şi cred ca işi doreşte mult să devină medic şi are şi câteva cunoştiinţe la bază."
Şi totuşi işi aprinse o ţigară…
miercuri, 4 noiembrie 2009
Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sarit în fata.
Mă pindise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt în fata,
m-a muscat leoaica, azi, de fata.
Si deodata-n jurul meu, natura
se facu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o stringere de ape.
Si privirea-n sus tisni,
curcubeu taiat în doua,
si auzul o-ntilni
tocmai lângă ciorcarlii.
Mi-am dus mâna la sprinceana,
la timpla si la barbie,
dar mâna nu le mai stie.
Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme..
de Nichita Stanescu
marți, 3 noiembrie 2009
Amatorul e iarasi premiat...:)

De la draguta domnisoara Aripi de fluture acest premiu a primit Amatorul, ii multumesc din suflet, acest premiu merge la toti cei din blogroll-ul meu.
sâmbătă, 31 octombrie 2009
Pentru nebuni, numai pentru nebuni!
Pai il cunoasteti pe Daniel? nu, nu aveti de unde sa il cunoasteti, dar o sa va arat cum gandeste:
"Blesteme, sa blestem pe toti oamenii! da, nu te uita asa la mine, poate ma crezi nebun, si? si cei daca, poate chiar sunt, tu doar poti sa spui ce vrei, sa spui ce mintea ta ingusta se chinuie sa perceapa , esti nimic sau enexistent? Sti ce inseamna nimic? pai nu sti, la ce sa sti tu, esti dezastros, esti pe cale de disparitie, la fel ca toti, nu va mai plangeti de mila ca sunteti foarte penibili, nu va mai dati dureri de cap ca si asa sunteti cum sunteti, vai de mama voastra, vai de parintii vostri care v-au adus pe lume, ptiu drace... sa scuip in san ca nu mai scap de voi.
Oooooo, sa reformulez, pe cale de disparitie am zis, am gresit, scuzoaiele mele, pai voi sunteti din ce in ce mai multi, lichele de oameni, prefacatori, lingusitori si mai aveti si tupeu...
Mi-e scarba de voi, le cunosti pe toate? da, cum sa nu, doar ca nu le stiu eu... pai de unde sa stiu eu toate prostiile si handicapurile voastre, pai de unde sa stiu atatea mai retardatiilor? ala bala.... da el la el... minte ingusta picioare scurte, etichete.
Va puneti singuri etichete, ba prost, dar care le stie pe toate, curva, curva tot curva ramane si cand moare e o curva moarta, cu prostul la fel, macar el e prost, mincinosul atata minte ca si el crede... "Sa mearga calumea(ca lumea?) pai lumea e stricata, tu nu vezi?
Observ ceva, in toate paturile sociale exista o curva:
Curva de jos- cu cine apuca cu toti nespalatii
Curva de mijloc- asta se crede mai presus, e smechera poate face si o facultate, acum la cracii ei e tot caminul
Curva ideala- prostu baga banii in casa si ea ii cheltuie cu altul(ideala dar nu pentru sot)
Sa lasam curvele deoparte ca sunt prea multe, pai mai Pinochio, pai mai nas de lemn, pai mai arsita ta de lemn creat de Gepeto, mincinosule de om ce esti, sa pretinzi tu respect de la mine? tu care te-ai jurat si pe maicata stramb, vrei sa te cred? mergi in padure si tine umbra pamantului, noi nu te vrem, eu nu te vreau.
Sa traiti sefu! eu nu te pup in fund, daca vrei sa imi maresti salariul e bine, eu nu sunt murdar la gura ca tine!
Imi cer scuze ca am apelat la Adrian sa posteze aici, dar pe lumea asta nebuna, noi care am mai ramas, cei cu bunul simt suntem putini...."
vineri, 30 octombrie 2009
STOP!!! Opriti planeta, vreau sa cobor!

Daca miscarea ar fi mai inceata, daca rotatia nu m-ar inebuni, daca as putea avea o scapare...
Stiu nu ma poate ajuta nimeni, nu se poate intampla asa ceva, e inca prea devreme, totusi poate e posibil, macar pentru o clipa, pentru mine, doar pentru mine si numai pentru mine, sa evadez un pic sa ma plimb printre stele, sa fiu cu cine as vrea sa fiu , acolo sus, e intuneric dar si lumina, e rece dar si cald, e frumos e prea frumos printre ..... stele.
Unde esti tu Atlas frate a lui Prometeu?
STOP!!! Opriti planeta, vreau sa cobor!
miercuri, 28 octombrie 2009
Iepuras, castor sau hipopotam?
Apare un castor:
- Ce faci iepurasule?
- Am fumat niste iarba si ma simt in al unspelea cer! Ia si tu de-aici!
Ia castorul si trage un fum. Iepurasului ii vine o idee:
- Stii ce-ar fi si mai grozav, castorule? Sa tragi un fum, sa-ti tii rasuflarea, sa te scufunzi, sa inoti pana pe partea cealalta a lacului, si acolo sa expiri!
Castorul se executa. Pe partea cealalata a lacului, cade lat de placere.
Apare un hipopotam:
- Ce faci, castorule?
Castorul ii explica ce si cum.
- E un iepuras pe partea cealalta a lacului care are o marfa grozava.
Tine-ti rasuflarea, inoata pe sub apa, si cand iesi pe partea cealalta, dai de el.
Hipopotamul se executa. Cand iese pe partea cealalta, iepurasul casca niste ochi mari la el, si-i striga innebunit:
- Expira, castorule!!! Nu ti-am zis sa expiri?!
Banc sursa mail
marți, 27 octombrie 2009
Saracuta mea pisica, bravul meu papagal :) (leapsa)
O leapsa foarte tare, foarte interesanta de la Ana-Maria, multumesc pentru leapsa! doua poze...:
O poza haioasa, pisica mea luand bataie de la papagalul meu :)) acum ceva ani
Si o poza de suflet in momentul acesta este urmatoarea:

Leapsa o dau mai departe la cineva special :) Zena si la cine o mai doreste.
Premiul "amatorului"

Amatorul a primit un premiu din partea celor doua scumpe April si ARIPI DE FLUTURE.
In numele Amatorului va multumesc! a spus ca sunteti niste dragute.
Acest premiu il dau tuturor blogurilor din lista mea.
sâmbătă, 24 octombrie 2009
Lumea viselor...

In fiecare seara capul atinge usor perna cea pufoasa, in fiecare seara el adoarme gandindu-se mereu la ea...
Hai in lumea viselor, sa fim mereu impreuna, pune capul usor langa al meu, simte-mi rasuflarea in ceafa, lasati parul sa imi mangaie usor fata, lasa-ma sa te strang la piept mereu..
Vom fi noi doi si nimeni nu ne va deranja, vom visa asa cum ne vom dori, vom crea al nostru univers, eu pentru tine si tu pentru mine, eu pentru noi si tu pentru noi...
Tu si eu, in lumea viselor mereu...
luni, 19 octombrie 2009
Leuşorul nazdrăvan

E un leu, un scump leuşor, nu v-ă fie frică, nu e un leu oarecare, el este bland. Aleagră toată ziua prin iarba deasă, cu limba rozalie afară, da! are şi dinţi, şi mari şi mici, dar nu o să mănance niciodată zebre, antilope... nici măcar furnici, e un leuşor ierbivor.
Se hrăneşte cu seva copacilor străvechi, îşi potoleşte setea cu apă dulce, nu deranjează nici broscuţele care îşi cantă simfonia lor seara tarziu.
Şi totuşi un leuşor ce visează la un berbecuţ...
duminică, 18 octombrie 2009
Premiu.

Multumesc Adizzy! esti foarte draguta!
Si inca unul din partea unei dragute domnisoare Şu, multumesc pentru premiu!

Eu o sa daruiesc aceste premii tuturor care trec pe aici.
Va multumesc inca o data feteleor.
joi, 15 octombrie 2009
Mi-e frica!
Am renascut din morti, din abisul unui om nebun, din ceea ce nu mai credeam ca exista, acolo si nu poate numai acolo....
Am renascut din propria cenusa, zeii au murit demult, am renascut din praf si stele...
Tu ce ai facut in acest timp? unde te-ai ascuns? de ce te mai ascunzi? Ti-e frica?
duminică, 11 octombrie 2009
Singuri printre stele...
Luna si ea ne priveste, mirifica si neinteleasa, oare ce pune la cale? sa faca acele inimi sa bata mai tare, sa faca acele suflete sa zambeasca sub soare?

joi, 8 octombrie 2009
Premiu

Multumesc Miki, esti foarte draguta!
Originalitate, diversitate, seriozitate si sinceritate pentru asta am primit acest premiu. Cred ca toata lumea are originalitate, seriozitate... cand are un blog activ, fiecare pune suflet si timp in crearea blogului si scrierea postarilor, eu il daruiesc tuturor care au blog.
Dar, prima data vreau sa il daruiesc unei singure persoane dragi mie, care mi-a cazut la inima, care imi incanta sufletul, care imi lumineaza viata, o scumpa si frumoasa "zambareata" Zenna, multumesc ca existi!
marți, 6 octombrie 2009
Poftiti la masa!


Nu am incurcat blogurile postand poze aici; mancare la ceaun, o tocanita de carne, reteta secreta, intr-o zi insorita.....
duminică, 4 octombrie 2009
Lasa-mi toamna pomii verzi...

Lasa-mi toamna pomii verzi...
E toamna, e ceata, e frig, e mirific, crizanteme, cerul e mai senin, luna e mai clara, soarele e mai sus, stelele mai luminoase, tu si eu in toamna, pasind pe covorul galben de frunze.
vineri, 2 octombrie 2009
Picatura dupa picatura...
Picatura dupa picatura, asa este viata noastra. Ne nastem stiind ca intr-o buna zi vom muri. Primim o picatura de viata, astfel putem trai pe acest pamant, primim o picatura de
dragoste si intelegere, asa ii cunoastem pe cei care ne indruma in viata, primim o picatura de cunostiinte, mereu sa stim anumite lucruri, primim o picatura de adevar, sa cunoastem realitatea, primim o picatura de ura, sa cunoastem durerea, primim o picatura de minciuna, unii o accepta altii nu, primim o picatura de zambet, si viata noastra e frumoasa, primim o picatura de iubire, vom fi astfel fericiti, primim o picatura de inger si viata va fi perfecta.
Pretuieste picatura ta, picatura ta care te intregeste, nu vei sti niciodata cand o vei pierde, poate vei mai primi una, dar nu va mai fi din acelasi izvor...
Viata e formata din picaturi, nu vei primi totul deodata.
joi, 1 octombrie 2009
luni, 28 septembrie 2009
Si totusi....
Pasesc pe cararea vietii, e asa cristalina, e asa perfecta,
am grija sa nu o sparg, e de sticla, in drumul meu ma acompaniaza, cantand la harpa , o mirifica faptura, zeii au grija sa nu patesc ceva, si totusi stiu ca vremurile lor au apus...
Pasesc in graba si mereu inainte, mereu spre Ea , mereu spre mine, mereu spre ce imi da alinare... un zambet si atat... draga mea.(mi-e dor)
sâmbătă, 26 septembrie 2009
Ajutorul

Cateva broaste topaiau pe un camp. Deodata, doua dintre ele au cazut intr-o groapa. Suratele lor s-au strans imediat pe marginea gropii sa se uite.
Broastele cazute in groapa au inceput sa sara, incercand disperate sa iasa afara. Uitandu-se la ele, broastele care ramasesera la suprafata au inceput sa strige: "Nu va chinuiti degeaba, groapa e adanca si n-aveti cum iesi."
Dupa un timp, una dintre broastele cazute in groapa s-a resemnat si s-a oprit. Cealalta insa continua sa sara, desi se vedea ca n-are sanse sa iasa. Enervate ca nu sunt bagate in seama, broastele care ramasesera afara strigau aproape continuu "N-ai nici o sansa, n-ai nici o sansa!", facand un vacarm ingrozitor.
Deodata, tup! - cu o saritura, broasca a reusit sa iasa din groapa. Celelalte au amutit de uimire.
Broasca cea incapatanata le-a spus, cu lacrimi in ochi: "Va multumesc din suflet, nici nu stiti cat m-au ajutat incurajarile voastre energice!"
Una dintre celelalte broaste i-a raspuns: "Te rugam sa ne ierti, nu ne-am fi gandit ca ai sa poti sa iesi!"
Broasca cea incapatanata i-a raspuns: "Ce? Ce-ai spus? Sa ma ierti, dar stii, eu sunt surda!"


